20111024
20111018
Porcul pastreaza soriciul, si-si pune blana de papagal...
Povestea porcului, in varianta neomodernista, manelista, melteana, si nu in cele din urma damboviteano-nemteana, a inceput cu o crancena si inimaginabila fapta abominabila intreprinsa de, cine altcineva decat un animal intreprinzator impotriva unui alt animal, la randul sau, intreprinzator. Ce-i drept, prologul, pentru cine este interesat, si care cuprinde elemente morale si penale demne de luat in seama, are o intindere considerabila, iar spatiul (chiar si cel virtual) nu este suficient pentru a-l expune.
Asocierea porcului cu hienele, vulpile, lupii si sacalii este cu atat mai putin evidenta cu cat cele din urma lighioane sunt, traditional, inamici ai grohaitorului. In timp insa, atat datorita mediului cat si datorita grosimii soriciului, porcul nu numai ca nu s-a mai temut de o astfel de asociere, ba dimpotriva, a evoluat intr-o directie aparent surprinzatoare. Spun aparenta deoarece la o analiza mai atenta se poate observa, chiar si din alta padure, si in ciuda cotcodacelilor stridente ale gainii sau ale piticului sau, de ce nu, ale marinelului-chior (un alt animal mioritico-mitic; pe la noi avem numai mitici) ca astfel de exemple, si exemplare, sunt regula si nu exceptia.
Revenind la directia surprinzatoare... Cu multa usurinta evolutiva porcul nostru ajunge pretenar cu spurcaciunile mai sus mentionate. Si, ridicandu-se cu mare dedicatie la noul rang, ce sa vezi, adopta si indeletnicirile si metehnele acestora, fara insa a renunta la privilegiile lui de porc. Daca sunteti nedumeriti, sa stiti ca e pe buna dreptate. Pentru orice privitor, cat de cat civilizat, aceste lucruri nu au sens. Cum sa primeasca porcul in continuare trufe, de la oropsitele animale ale padurii, pentru servicii de paza, protectie, respectarea regulilor si asa mai departe, in timp ce acesta se inhaiteaza cu nimeni altcineva decat jigodiile din cauza carora mai sus mentionatele oropsite sa aiba nevoie de paza, protectie si multe alte astfel de lucruri minore?
Dragilor, lasati nedumerirea, scepticismul si neincrederea la o parte. Aceasta padure este una speciala, unde regulile sunt facute doar pentru cei mici si slabi. Cu cat ai coltii mai mari si ghearele mai ascutite, cu cat ragetul este mai puternic si esti mai dornic de imperechere, cu cat coada ti-e mai sus, lasand la vedere toata rusinica, cu atat regulile dispar mai repede in neant. Trebuie sa traiti o viata, sau poate chiar doua in aceasta padure-cocina (daca e sa fie de porc, pai sa fie de porc, nu?) ca sa va convingeti, Pana una alta, credeti-ma pe cuvant ca asa este.
Intorcandu-ne la detinatorul ratului si la povestea noasta, acesta a fost ranit in orgoliul sau de porc mizerabil de faptul ca unele animale nu au deplans atacul la adresa hienei (sau a sacalului, ca nu mai stiu ce era). Porcul, avand bineinteles un caracter de porc, a inchis repede cazul aducand la nivel de celebritate, si pe plan local, o fraza care avea deja acest statut pe alte meleaguri. "Cheis clauzd (groh groh)" nu a insemnat pedepsirea celor care se faceau vinovati de asaltul impotriva bunelor moravuri, firave cum sunt ele in padurea-cocina, ci pur si simplu abandonarea subiectului, sau, de ce nu, a subiectilor. Interdictia vadita impusa de imputitul porc a fost insa, curios, respectata. Poate nu asa de curios tinand cont ca porcul nu a fost tras de urechi de tantosa gaina (as putea spune curva, dar as ridica-o la rangul de om) sau de pateticul pitic ori chiar de catre seful sefilor, majestatea sa marinelul-chior, si mai ales, tinand cont ca porcul ne este singur. Mai sunt si alti detinatori de sorici gros in padure, majoritatea facand parte la randul lor din clanurile animalelor intreprinzatoare. Unele clanuri sunt mai mici, altele mai mari, insa porcii-s toti la fel.
Apropiindu-ne cu pasi marunti dar repezi de sfarsitul acestei epopei, aflam subit ca porcul s-a decis sa isi puna blana de papagal. Stiu, in general papagalul nu are blana, dar va reamintesc ca aici e vorba de o padure-cocina mioritico-mitica. Aici totul e posibil, daca nu si probabil. Iar acum, in acest taram de cosmar, porcul-devenit-papagal, sa-i spunem porco-papagal, se va indeletnici in continuare cu ceea ce face un papagal fost porc. Adica ne va porcai intr-una ca un papagal, la fel de mizerabil, la fel de josnic, la fel de patetic, la fel de... porcos, ca si pana acum. Diferenta o face insa blana de papagal, care-i ofera o suplimentara protectie impotriva vorbelor (si uneori chiar a gandurilor, daca blana e destul de mov) locuitorilor marunti si, ar spune unii intreprinzatori ca hienele sau sacalii, de-a dreptul prosti, ai acesui minunat taram de basm.
Si uite-asa traim inca un episod de telenovela, in care porcul lasa o mizerie in urma si-si vara vartos ratul intr-un nou si entuziasmant jeg. Va urma... fara drept de apel.
Discleimar: Eni rizemblans uif rial cheractars iz a piur coinsidans. Dis iz onli ficsian.
Asocierea porcului cu hienele, vulpile, lupii si sacalii este cu atat mai putin evidenta cu cat cele din urma lighioane sunt, traditional, inamici ai grohaitorului. In timp insa, atat datorita mediului cat si datorita grosimii soriciului, porcul nu numai ca nu s-a mai temut de o astfel de asociere, ba dimpotriva, a evoluat intr-o directie aparent surprinzatoare. Spun aparenta deoarece la o analiza mai atenta se poate observa, chiar si din alta padure, si in ciuda cotcodacelilor stridente ale gainii sau ale piticului sau, de ce nu, ale marinelului-chior (un alt animal mioritico-mitic; pe la noi avem numai mitici) ca astfel de exemple, si exemplare, sunt regula si nu exceptia.
Revenind la directia surprinzatoare... Cu multa usurinta evolutiva porcul nostru ajunge pretenar cu spurcaciunile mai sus mentionate. Si, ridicandu-se cu mare dedicatie la noul rang, ce sa vezi, adopta si indeletnicirile si metehnele acestora, fara insa a renunta la privilegiile lui de porc. Daca sunteti nedumeriti, sa stiti ca e pe buna dreptate. Pentru orice privitor, cat de cat civilizat, aceste lucruri nu au sens. Cum sa primeasca porcul in continuare trufe, de la oropsitele animale ale padurii, pentru servicii de paza, protectie, respectarea regulilor si asa mai departe, in timp ce acesta se inhaiteaza cu nimeni altcineva decat jigodiile din cauza carora mai sus mentionatele oropsite sa aiba nevoie de paza, protectie si multe alte astfel de lucruri minore?
Dragilor, lasati nedumerirea, scepticismul si neincrederea la o parte. Aceasta padure este una speciala, unde regulile sunt facute doar pentru cei mici si slabi. Cu cat ai coltii mai mari si ghearele mai ascutite, cu cat ragetul este mai puternic si esti mai dornic de imperechere, cu cat coada ti-e mai sus, lasand la vedere toata rusinica, cu atat regulile dispar mai repede in neant. Trebuie sa traiti o viata, sau poate chiar doua in aceasta padure-cocina (daca e sa fie de porc, pai sa fie de porc, nu?) ca sa va convingeti, Pana una alta, credeti-ma pe cuvant ca asa este.
Intorcandu-ne la detinatorul ratului si la povestea noasta, acesta a fost ranit in orgoliul sau de porc mizerabil de faptul ca unele animale nu au deplans atacul la adresa hienei (sau a sacalului, ca nu mai stiu ce era). Porcul, avand bineinteles un caracter de porc, a inchis repede cazul aducand la nivel de celebritate, si pe plan local, o fraza care avea deja acest statut pe alte meleaguri. "Cheis clauzd (groh groh)" nu a insemnat pedepsirea celor care se faceau vinovati de asaltul impotriva bunelor moravuri, firave cum sunt ele in padurea-cocina, ci pur si simplu abandonarea subiectului, sau, de ce nu, a subiectilor. Interdictia vadita impusa de imputitul porc a fost insa, curios, respectata. Poate nu asa de curios tinand cont ca porcul nu a fost tras de urechi de tantosa gaina (as putea spune curva, dar as ridica-o la rangul de om) sau de pateticul pitic ori chiar de catre seful sefilor, majestatea sa marinelul-chior, si mai ales, tinand cont ca porcul ne este singur. Mai sunt si alti detinatori de sorici gros in padure, majoritatea facand parte la randul lor din clanurile animalelor intreprinzatoare. Unele clanuri sunt mai mici, altele mai mari, insa porcii-s toti la fel.
Apropiindu-ne cu pasi marunti dar repezi de sfarsitul acestei epopei, aflam subit ca porcul s-a decis sa isi puna blana de papagal. Stiu, in general papagalul nu are blana, dar va reamintesc ca aici e vorba de o padure-cocina mioritico-mitica. Aici totul e posibil, daca nu si probabil. Iar acum, in acest taram de cosmar, porcul-devenit-papagal, sa-i spunem porco-papagal, se va indeletnici in continuare cu ceea ce face un papagal fost porc. Adica ne va porcai intr-una ca un papagal, la fel de mizerabil, la fel de josnic, la fel de patetic, la fel de... porcos, ca si pana acum. Diferenta o face insa blana de papagal, care-i ofera o suplimentara protectie impotriva vorbelor (si uneori chiar a gandurilor, daca blana e destul de mov) locuitorilor marunti si, ar spune unii intreprinzatori ca hienele sau sacalii, de-a dreptul prosti, ai acesui minunat taram de basm.
Si uite-asa traim inca un episod de telenovela, in care porcul lasa o mizerie in urma si-si vara vartos ratul intr-un nou si entuziasmant jeg. Va urma... fara drept de apel.
Discleimar: Eni rizemblans uif rial cheractars iz a piur coinsidans. Dis iz onli ficsian.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)